| Deshumarea soţilor Ceauşescu |
|
Presa internaţională remarcă, în relatările despre deshumarea lui Nicolae Ceauşescu, atât existenţa a numeroase “teorii ale conspiraţiei” alimentate de “misterul” care a învăluit moartea şi înhumarea fostului preşedinte român, cât şi numărul mare al nostalgicilor regimului comunist din România. Rămăşiţele pământeşti ale fostului dictator comunist român, Nicolae Ceauşescu, şi ale soţiei sale Elena au fost exhumate pentru prelevarea de teste ADN, în urma solicitării rudelor, care vor să se asigure că trupurile aparţin într-adevăr fostului cuplu prezidenţial. Putem să remarcăm faptul că în România există încă mulţi nostalgici ai regimului sau adepţi ai teoriilor conspiraţiei privind moartea celor doi. “Imi pare rău că nu mai trăieşte. Imi pare rău că l-au omorât. El a reuşit să plătească toate datoriile României şi apoi l-au dat jos”, a spus o bucureşteancă. ”Cred că este ciudat că i-au exhumat acum, după 20 de ani. Trebuie să ascundă ceva. De ce nu au permis asta până acum?“, se întreabă un altul. Dictatorul a condus România timp de 25 de ani cu o mână de fier, înainte de a fi îndepărtat de la putere şi executat în timpul revoluţiei anticomuniste din 1989, când au murit peste 1.000 de persoane. Rămăşiţele pământeşti ale celor doi au fost exhumate la Bucureşti pentru a li se confirma identitatea. În timp ce ducea o politică externă mai flexibilă faţă de Occident decât alte ţări semnatare ale Pactului de la Varşovia şi era primit cu onoruri de puterile occidentale în scurte vizite, el şi-a reprimat populaţia cu ajutorul temutelor servicii ale securităţii, a impus un uriaş cult al personalităţii şi a adus România într-o profundă sărăcie. CNN, care a difuzat un reportaj realizat la Târgovişte, locul unde au fost executaţi Nicolae şi Elena Ceauşescu, aminteşte megalomania dictatorului român, care “a început, în anii ‘80, să-şi construiască un palat cu suprafeţe kilometrice din marmură şi mii de candelabre de cristal“. În prezent este sediul Parlamentului român, acesta fiind cea mai mare clădire civilă de birouri din lume şi a doua clădire ca mărime după Pentagon. Teoriile conspiraţiei au mers de la varianta potrivit căreia mormintele ar fi fost goale până la cea potrivit căreia trupurile cuplului Ceauşescu ar fi fost sustrase în mod misterios şi înlocuite în sicrie cu victime anonime din timpul celei mai sângeroase revoluţii anticomuniste din Europa“, notează agenţia americană, care adaugă că, în final, măcar una dintre teorii a fost exclusă. “Mormintele nu sunt goale”, a declarat Valentin Ceauşescu, fiul cuplului. “Există încă o anumită nostalgie legată de perioada comunistă şi un anumit regret că Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi”, subliniază postul Voice of America. Subiectul exhumarii sotilor Ceausescu este tratat si de cotidianul britanic The Guardian, care aminteşte că “admiratorii lor provin în mare parte din vechea elită şi din rândul persoanelor mai în vârstă, care regretă anii în care la putere era «conducătorul» lor şi soţia sa, căreia îi plăcea să fie considerată «mama naţiunii»”. Rămăşiţele pământeşti ale dictatorului român Nicolae Ceauşescu şi ale soţiei sale Elena au fost exhumate la peste 20 de ani de la executarea lor, în încercarea de a pune capăt teoriilor conspiraţiei privind moartea celor doi. „Ceauşescu a înăbuşit opoziţia cu ajutorul Securităţii, poliţia sa secretă, care ar fi avut 700.000 de informatori, dintr-o populaţie totală a ţării de 22 de milioane de locuitori”, menţionează postul arab Al-Jazeera. Într-un articol intitulat “Inventatorul «Naţiunii palestiniene» este exhumat”, postul israelian Arutz Sheva precizează că Ceauşescu a fost “un mentor” pentru liderul palestinian Yasser Arafat şi “este considerat de mulţi ca fiind creatorul conceptului de identitate naţională palestiniană, ca armă de propagandă împotriva sionismului”. Numeroase publicaţii din întreaga lume au preluat ştirile agenţiilor de presă internaţionale, subiectul fiind tratat şi de Himalayan Times, Shanghai Daily, Japan Today, sau Times of Malta. Medicii legişti au prelevat probe de la Nicolae şi Elena Ceauşescu, rămăşiţele pământeşti ale acestora fiind reînhumate. Un bărbat care susţine că a participat la o parte a procedurii de exhumare a lui Nicolae Ceauşescu a declarat, că sicriul fostului dictator a fost scos din mormânt şi pus pe un postament, pentru ca medicii legişti să poată preleva probe. El a precizat că medicii au luat probe biologice şi din hainele cu care a fost înmormântat Nicolae Ceauşescu. Testele ADN în cazul cuplului ar putea dura şi şase luni dacă solul în care au stat sicriele a avut multă umiditate, îngrăşaminte sau acid, a declarat directorul general al Institutului National de Medicină Legală (INML), Dan Dermengiu. El a precizat că au fost situaţii în care un rezultat aproximativ al testelor ADN a putut fi obţinut şi după mai mult de jumătate de an. Mircea Oprean, soţul Zoiei Ceauşescu, a declarat la plecarea din Cimitirul Ghencea, unde prelevarea probelor biologice s-a încheiat, că din ceea ce a văzut, înclină să creadă că mormintele aparţin socrilor săi,dar nu este sigur până la rezultatul analizelor. Oprean a declarat că a recunoscut paltonul negru găurit şi pantalonii în care a fost înmormântat Nicolae Ceauşescu. În privinţa probelor recoltate, Mircea Oprean a susţinut că, cele prelevate de la Nicolae Ceauşescu au fost mai bine conservate, în timp ce la Elena Ceauşescu probele au fost mai degradate, probabil din cauza umidităţii din sol. |
ANSA World
- Romney stravince in Nevada, verso nomination
- Siria: massacro Homs non 'ferma' veto russo-cinese a Onu
- Terremoti: Canada,scossa 5,7 a Vancouver
- Tibet: 3 si immolano col fuoco,uno muore
- Morto Appelton, 're dei microchip'
- Monti, grande interesse Usa a Italia
- Chavez a festa rivoluzione bolivariana
- Giappone: nevicate record, 63 morti
OnLine TV RO
